Măturatul manual al străzilor și trotuarelor constă în executarea operațiunii de măturare a carosabilului și trotuarelor, salubrizarea alveolelor unde sunt plantați pomi și arbuști stradali, de către operatorul de salubrizare prin folosirea unor unelte individuale ca: mături de nuiele, mături de paie, perii confectionate din diferite materiale. De asemenea sunt adunate diferitele obiecte de dimensiuni comune aruncate pe stradă, trotuare sau spațiul verde de pe aliniamentul stradal, sunt golite coșurile stradale de gunoi. Precolectarea deșeurilor se face în saci de plastic sau europubele care sunt evacuate cu ajutorul autogunoierelor/compactoare. Se interzice stocarea temporară a reziduurilor stradale, între momentul colectării și cel al transportului, direct pe sol sau în saci amplasați pe trotuare, scuaruri, spații verzi ori altele asemenea.
Este interzisă strângerea şi depunerea deşeurilor stradale în rețelele de canalizare, în alte instalații pentru îndepărtarea apelor uzate sau în bazinele naturale de apă.
Întreținerea curățeniei prin operațiuni precum spălarea mobilierului urban, reprezentând procesul de curățare și întreținere a diverselor elemente de mobilier urban, măturarea aleilor din parcuri, un proces esențial în cadrul întreținerii și igienizării spațiilor verzi publice (acest tip de activitate vizează curățarea aleilor de diferite tipuri de resturi, frunze, praf, murdărie sau alte materiale care pot afecta aspectul estetic și confortul vizitatorilor), curățat graffiti de pe mobilierul urban și de pe indicatoare rutiere (reprezentând activitatea de întreținere și igienizare a elementelor de mobilier urban și a semnalizării rutiere) și salubrizat grădini de bloc reprezentând operațiunea de curățenie, întreținere și igienizare a spațiilor verzi și a curților aferente blocurilor de locuințe.
Spălarea trotuarelor (operațiunea care se efectuează cu ajutorul autostropitorilor prin direcționarea jetului de apă cu presiune în jos și constă în spălatul carosabilului pe toată porțiune trotuarului în vederea transportului resturilor și a prafului de pe carosabil la rigole, de unde sunt evacuate mecanizat cu ajutorul autoperiei colectoare).